Congelatorul meu este mereu plin. Asta e un lucru bun, pentru ca pastrez diverse ingrediente pe care le procur din surse sigure, cum e carnea, dar exista si dezavantaje. Sunt foarte rare momentele in care mai am loc in congelator. Se aduna atat de multe, incat nu mai am loc sa arunc nici macar o punga cu albusuri. De aceea, incerc in fiecare weekend sa dezghet cate ceva si construiesc cate o reteta in jurul ingredientelor pe care le scot la lumina.
Weekend-ul trecut a fost randul unui pachet de carne de vita, pe care scria „de tocat”. O reteta pe care o aveam de ceva vreme in minte era sosul ragu, iar asta a fost ocazia perfecta sa o pun in practica. Rezultatul a fost extraordinar de gustos si as fi mancat cu lingura direct din oala, atat de mult mi-a placut. Am ales, totusi, sa fac niste tagliatelle de casa peste care sa torn sosul acesta delicios.
Aveam paste uscate deja in camara, dar nu si tagliatelle, iar regula italienilor este ca sosul ragu nu se mananca niciodata cu spaghetti. Am aflat asta in Bologna, locul in care tagliatelle al ragu sunt emblematice. Desi felul de mancare pe care il gasim foarte des in restaurantele din afara Italiei este „spaghetti bolognese”, in Italia este de-a dreptul interzis sa comanzi asa ceva. Ragu-ul se serveste doar cu paste late sau in lasagna, niciodata cu spaghetti.
Cu gandul asta in cap, m-am ambitionat sa scot dintr-un colt al dulapului, masina de facut paste. Desi n-am avut faina speciala pentru paste, am folosit o faina 550, care s-a comportat foarte bine. Mi-au iesit patru portii de paste proaspete. Doua din ele le-am pastrat in frigider si le-am folosit a doua zi.
Pentru ca necesita destul de mult timp de preparare, va recomand chiar sa faceti mai mult sos ragu odata si sa pastrati portii gata pregatite in pungi, la congelator. Se pastreaza foarte bine o luna, doua si e binevenit cand n-aveti timp de gatit sau ingredientele necesare. Si asa ne intoarcem la congelatorul salvator :). Desigur, ideal ar fi sa faceti asta cu ragu-ul pregatit din carne proaspata.
- 1 kg de carne de vita cu bucati de grasime (sau carne tocata un pic mai grasa)
- O ceapa alba
- Un catel de usturoi
- O tulpina de telina apio (sau 50 gr radacina de telina)
- 2 morcovi medii
- O legatura de patrunjel
- 1 pahar de vin rosu
- O lingura de pasta concentrata de rosii
- 800 ml suc de rosii
- 5 linguri de ulei de masline
- ½ lingurita de rozmarin uscat
- Sare
- Piper
- 200 gr faina 550
- 2 oua medii
- Intr-un robot de bucatarie, toaca marunt morcovul, ceapa, telina, patrunjelul si usturoiul.
- Intr-o oala cu capac (de preferat de fonta), caleste legumele in uleiul de masline, timp de 10 minute. Amesteca-le din cand in cand, pentru a nu se arde.
- Curata carnea de tesutul conjunctiv mai dur si toac-o marunt in robotul de bucatarie (cu lama S).
- Pune carnea peste legume si caleste-o pana isi schimba culoarea, aproximativ 15 minute, pe foc mediu spre mare. Adauga sare, piper si rozmarin.
- Toarna vinul rosu peste carne si lasa-l sa se evapore.
- Adauga pasta si sucul de rosii si amesteca bine ingredientele.
- Acopera oala cu un capac si lasa sosul sa fiarba la foc mic, timp de 2-3 ore, pana cand lichidul scade si carnea se fragezeste.
- Pe blatul din bucatarie, aseaza faina si fa o adancitura in mijlocul ei. Sparge ouale in mijloc si cu o furculita, amesteca ouale. Adu incet cate putina faina de pe margini.
- Cand ouale au cuprins toata faina, incepe sa framanti aluatul, aducand-ul in mijloc si apasand apoi spre exterior.
- Cand a devenit compact si fin, da aluatului o forma de bila, acopera-l cu folie alimentara (foarte strans) si lasa-l in frigider sa se odihneasca, timp de 30 de minute - o ora.
- Intinde aluatul in masina de paste, sau cu un sucitor, pana la o grosime de 0.5 mm.
- Taie pastele in forma de tagliatelle sau papardelle.
- Lasa-le sa se usuce 10-15 minute, apoi, pe cele pe care nu le folosesti, pune-le intr-o punga si baga-le in frigider. Le poti folosi in urmatoarele 2-3 zile.
- Cand sosul e gata, fierbe 1.5l apa cu o lingurita cu varf de sare.
- Cand apa fierbe, adauga pastele si lasa-le 2 minute. Scurge-le de apa si serveste-le imediat cu sos. Adauga parmezan proaspat ras deasupra.
Leave a Reply