Am făcut acest tort cu cocos și zmeură de ziua Petrei și a fost tare apreciat de toată lumea. E simplu de făcut, nu e foarte dulce, iar aspectul e foarte drăguț.
Camembert la cuptor cu nuci și sos de merișoare
Ultima dată când am cumpărat camembert am căutat câteva zile o rețetă de camembert la cuptor care să mă convingă. Mai făcusem rețete simple, cu ierburi aromatice și usturoi, dar de data aceasta căutam ceva mai special. Și am găsit o rețetă cu un sos de afine și nuci care mi s-a părut promițătoare. Doar…
Miso ramen cu pui
Supa ramen e o supă cu tăiței de origine japoneză care se face dintr-o supă concentrată de pui sau porc, în care se pun și alte ingrediente precum ciuperci, porumb, ou fiert, alge, carne (de pui sau porc), dar există și alternativa vegană cu supă de legume și tofu. Eu am vrut să fac o…
Ceapă murată
Am testat mai multe rețete de ceapă murată până când am descoperit-o pe aceasta în care ceapa se opărește și mi-a plăcut pentru că ceapa se înmoaie mai repede, iar gustul e un pic mai blând. Eu am folosit ceapă de apă, dar puteți folosi și ceapă roșie sau chiar și ceapă albă, doar că…
Prăjitură franțuzească cu mere
Dacă ești în căutarea unui desert cu mere ușor de făcut, cu ungrediente la îndemână și super gustos, atunci încearcă această rețetă de prăjitură franțuzească cu mere. Rețeta seamănă foarte mult cu prăjitura simplă cu prune, este untoasă, dar are o textură aproape ca o budincă datorită feliilor de mere care sunt distribuite în tot aluatul….
Pui cacciatore cu dovleac
Am intrat într-o fază în care gătesc multe rețete cu dovleac, atât sărate cât și dulci. Am făcut risotto cu dovleac, curry cu dovleac, supă de linte cu dovleac, supă de dovleac cu pere, waffles cu dovleac și brioșe cu dovleac. Iar săptămână trecută am făcut și acest pui cacciatore cu dovleac, după o rețetă…
Salmon bites (somon glazurat cu sos de soia și miere)
Despre rețeta de salmon bites am aflat de la prietena mea, Laura. Iar când am căutat să văd despre ce e vorba, am zis că trebuie să o încerc, căci părea foarte gustoasă. Am combinat câteva idei găsite pe net și am făcut salmon bites de 3 ori până acum, ca să găsesc varianta ideală a…
Fasole cu cârnați la cuptor
Deși după denumire poate părea o rețetă tradițională, aceasta mâncare de fasole cu cârnați la cuptor nu este chiar aceea cu care suntem noi obișnuiți. Eu am găsit rețeta aceasta în cartea ‘5 ingrediente‘ a lui Jamie Oliver și am pregătit-o pentru că promitea să fie o rețetă foarte simplă și gustoasă, ceea ce a…
Salată cu morcovi, mere și dressing de tahini
Descoperirea săptămânii a fost această salată cu morcovi, mere și dressing de tahini, pe care pusesem ochii de ceva vreme în cartea “5 ingrediente” a lui Jamie Oliver. În rețeta lui, Jamie face tahini de la zero, adică macină manual semințele în mojar, dar eu n-am avut timp și energie pentru asta, așa că am…
Supă cremă de dovleac cu pere
Am descoperit rețeta de supă cremă de dovleac cu pere acum mulți ani la Bucătar sub acoperire și de atunci o fac în fiecare toamnă și de fiecare dată mă uimește. Știu că poate părea ciudat să pui pere într-o supă, dar credeți–mă, aroma dulceagă și textura pe care o aduc perele acestei supe sunt minunate….